30 de lucruri despre mine +

claudia predoana

Am postat pe facebook primele 30 de lucruri despre mine care mi-au trecut prin minte. Am văzut ieri la Adriana Șandru și mi-a plăcut, așa că am zis să fac și eu. Las aici cele 30 de lucruri+câteva la care m-am mai gândit azi.

1. De 6 ani îl am lângă mine pe Alex, care e cel mai minunat prieten din lume, mă ajută să cred în povești și mă face să râd nonstop.

2. Am un iepuraș adorabil, care se numea Cipic când am decis să-l cumpăr, dar a devenit Scorțișoară după ce am luat cel mai simpatic iepuraș din magazin și ne-am ales cu o fetiță.

3. Mă liniștește și mă face fericită să vorbesc cu sora mea, deși ne-am petrecut jumătate din viață certându-ne.

4. Aș vrea să învăț mai multe lucruri despre domeniul în care activez, pentru că uneori simt că fac lucrurile din inerție și că mă bazez prea mult pe instinct.

5. Îmi pare rău că m-am amăgit mult timp cu ideea că dacă aș avea x chestie, aș face y lucru, dar nu am x chestie, așa că nu pot să fac nimic.

6. Sunt genul de persoană care vorbește cu diminutive, cuvinte inventate și pune sclipici și miorlăieli peste orice.

7. Nu am vreun talent special. Datorez mare parte din ceea ce sunt norocului. Am fost mereu persoana potrivită la momentul potrivit.

8. M-am dus la o facultate care suna bine în capul meu când eram mică, dar despre care mi-am dat seama că nu e deloc ceea ce credeam și că nu pot să fac asta toată viața. E destul de greu să iau decizii bune și acum, așa că încerc să nu fiu prea aspră cu deciziile pe care le-am luat atunci.

9. Singurul lucru bun pe care mi l-a adus facultatea e Ana, care a devenit prietena mea cea mai bună și alături de care trăiesc zilnic ca într-o telenovelă.

10. M-a dărâmat cumplit momentul în care a murit bunica mea. Nu am înțeles și nu am acceptat moartea. A fost o experiență care m-a schimbat mult.

11. Plâng ușor și sunt supărăcioasă. Din orice. Odată m-am supărat pentru că am luat mici de la Kaufland și nu mi-au pus în pachet și muștar. Aveam muștar în frigider, dar al lor e mai bun.

12. Cred că cea mai bună metodă de a ascunde depresia e să te prefaci că ești fericit. E greu numai seara, înainte să adormi, când te uiți pe tavan și te gândești la toate lucrurile rele.

13. Tocmai pentru că vreau să evit să mai atrag tristeți uriașe, mă supăr din chestii mici ca să păstrez armonia în univers.

14. Am o putere incredibilă de a face orice îmi doresc să se îndeplinească dacă mă concentrez suficient de mult. Uneori reușesc așa să fac rost de prăjituri, alteori provoc dureri de măsele oamenilor care m-au supărat. E ceva asemănător cu puterea elfilor. Sau cel puțin așa îmi place să cred după ce am citit iarna asta o carte de Crăciun frumușică.

15. Nu beau alcool. Nu văd partea funny, dar îmi place gustul de vin spumant dulce. Nu e nimic fancy, cel mai des îl beau cu Ana pe podeaua de la birou, în timp ce încearcă să mă învețe coregrafii pe manele, pentru că noi apreciem adevăratele valori ale muzicii românești.

16. Îmi place să mă duc la birou, dar aș vrea să stau mai mult acasă.

17. Îmi place să gătesc, dar urăsc să miros a mâncare.

18. Partea mea preferată la blog și tot ce înseamnă expunerea în social media sunt mesajele pe care le primesc de la necunoscuți.

19. Sunt obsedată de ordine și curățenie. Am vrut să mă mut de 100 de ori din apartamentul în care locuiesc, pentru că e într-o zonă în care e prea mult praf. Între timp mi-am luat un pufăitor și mi se pare că reduce din praf. Dar eu tot îl văd și trebuie să-l șterg de două ori pe zi și mă scoate din săriteeee.

20. M-am concentrat mult în ultimul timp pe analizarea celorlalți oameni ca să-mi dau seama cum nu vreau să fiu. De câte ori observ un gest care nu îmi place la o persoană mă gândesc dacă am făcut și eu asta vreodată și încerc să-mi dau seama cum aș putea să evit să mai fac asta.

21. Totuși, sunt din când în când o vrăjitoare mică și pot să fac planuri atât de malefice încât ar putea băga oamenii în închisoare.

22. Sunt o dezorganizată și jumătate când vine vorba de bani și nu reușesc niciodată să mă încadrez într-un buget.

23. Mi-ar plăcea să pot să dansez și îmi plac la nebunie oamenii care pot să facă asta, dar eu am două picioare stângi.

24. Îmi plac toate fructele și legumele, nu înțeleg de ce copiii le urăsc.

25. Plec din locurile în care nu sunt fericită și nu mă înconjor de oameni care nu îmi plac. Din păcate, atunci când nu îmi place cineva e destul de vizibil, dar prefer să-i țin cât mai mult la distanță ca să evit conflictele și să nu-mi stric zenul.

26. Urmăresc mulți bloggeri care mă inspiră și care îmi plac și când simt să fac asta, trimit mesaje în care îmi exprim aprecierea.

27. Când eram în liceu, aveam o profesoară care în loc de „la mulți ani” ne spunea „găsește-ți locul în univers”. Abia acum înțeleg ce înseamnă și ce urare frumoasă ne făcea.

28. Îmi plac foarte mult femeile grațioase, care au o frumusețe artistică și care fac orice mișcare să pară firească și ușoară. Ca Roxana TrimbitasMia MunteanuOana Titică și Diana Solomon.

29. Alex spune că sunt un cactus cu ciocolată pe interior. 🌵

30. „Coroana înseamnă că sunt prințesă și toți iubesc prințesele, iar toți cei care s-au îndoit vreodată de mine, mă vor privi și vor plânge”. Sau ceva de genul. E citatul meu preferat din Minionii și îmi descrie viața, pentru că de-a lungul acestor minunați 22 de ani am făcut un pas uriaș spre mai bine după fiecare dezamăgire.

+ Nu pot să-mi aleg mâncare/film/carte/muzică favorită, dar când vine vorba de produse de curățenie sau de casă nu cumpăr aproape niciodată altceva decât brandurile cu care sunt deja obișnuită. Mă uit mereu printre like-uri și sunt persoane la care îmi tresaltă inima de bucurie când văd că mi-au dat like sau ceva.

Îmi place să am tip să citesc o carte de la cap la coadă într-o singură zi. Îmi place la nebunieee budinca de ciocolată sau căpșuni. Îmi place muzica latino, o ador pe Shakira. Spaniola și italiana mi se par cele mai frumoase limbi ale pământului.

Am văzut ieri cele 30 de lucruri povestite de Adriana Șandru, care a luat provocarea de la altcineva și mi-a plăcut mult ideea. Am scris aseară, am făcut o poză dimineață and here I am. Dacă ai avut răbdare să citești până aici, mulțumesc mult. ❤️

Am vrut să pun și pe blog pentru că îmi place să adun aici, deși mai rar în ultimul timp, gândurile mele. Mi-a plăcut mult să fac asta și sper că așa o să mă cunoașteți mai bine.

S-ar putea să-ți placă:

2 comentarii

    1. Nu îmi pare rău. Am învățat lucruri care mă ajută în ceea ce fac acum și am cunoscut oameni care înseamnă mult pentru mine. Doar că e foarte greu să o faci după ce îți pierzi interesul 😀

Lasă un răspuns la Claudia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *