Ce a însemnat sportul pentru mine?

goal-1024x687

Când eram mică facem o grămadă de lucruri numai ca ziua mea să nu însemne casă-școală-școală-casă. Tocmai de asta, în clasa a 3-a, m-am înscris la handbal. Făcem multe antrenamente pe săptămână, la o școală ce era în celălalt capăt al orașului și mi se părea că făceam ceva foarte curajos pentru o fetiță de 10 ani.

În primele luni mergem cu o colegă de clasa și îmi plăeca cum petrecem noi timp ca fetele și credeam că așa o să devenim bff. După un timp, i-am spus verișoarei mele că poate să vina și ea dacă vrea. Colega mea a renunțat destul de repede, așa că  îmi era ea partenera de drum.

Deși îmi plăcea să alerg pe acolo cu mingea în mână, nu am fost niciodată prea bună la handbal, dar m-am dus câteva luni bune. Apoi a venit vacanța de vară și nu am mai mers la antrenamente. Am început iarăși în clasa a 5-a. Între timp, verișoara mea, care era cu un an mai mare, se împrietenise cu fetele de acolo și nu mai mergea cu mine. Mă simțeam cumva mereu singura și pentru că multe dintre fete proveneau din familii cu probleme și le lipsea cu desăvârșire educația, se puratu urât cu mine. Nu era genul ala de bullying din filmele americane, dar știu sigur că nu puteam să mai suport prezența lor și de multe ori plecam de la antrenamente plângând. Până într-o zi când am încetat să mai merg.

În afara de Vera, nu am mai spus povestea asta nimănui înainte. Mi se pare trist acum să îmi amintesc și încă nu pot să înțeleg cum puteau fetele alea să fie așa rele cu mine fără niciun motiv.

Pentru verișoara mea, handbalul s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune alegeri și, deși ar fi trebuit probabil să fiu supărată că se purta indiferent cu mine în perioada aia, nu am făcut-o niciodată. Între timp, ea s-a mutat la liceul sportiv din oraș și a a devenit una dintre cele mai bune din echipă. 

Acum nu regret nimic. Să fac câțiva ani sport săptămânal cred că m-a ajutat mult, iar tristețea pe care am acumulat-o în perioada aia m-a făcut să fiu azi mai puternică și mi-a demonstrat că lumea e altfel dincolo de pereții casei mele.

În clasa a 9-a, m-am înscris în echipa de baschet a liceului, pentru că și în școala generală am fost și mă descurcam destul de bine. Nu pot să zic că mă făceam remarcată și la liceu, pentru că era alt nivel, dar am descoperit acolo o echipă minunată. Chiar dacă erau mai mari decât mine, fetele erau foarte drăguțe și am numai amintiri frumoase din perioada aia. Din clasa a 10-a nu am mai continuata nici cu baschetul, pentru că apăruseră alte priorități pentru mine.

Acum, că a trecut atâta timp de când nu am mai făcut sport regulat, simt cumva diferențele. Nu pot să alerg nici mult, nici departe și obosesc și după ce urc  două etaje. Aș vrea să pot să mai fac sport măcar acasă, dar niciodată nu găsesc timp nu mă organizez cum trebuie.

S-ar putea să-ți placă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *