Cele cinci limbaje ale iubirii

alex si claudia

Acum 5 ani, pe vremea asta, îi povesteam Verei despre cât de drăguță a fost prima întâlnire cu Alex. Habar nu aveam pe atunci că ani mai târziu o să stau să rememorez cu el seara frumoasă de ianuarie care avea să fie prima dintre cele 1828 petrecute împreună până acum. 

Astăzi sărbătorim a 5-a aniversare care este a treia în care suntem și în același loc, pentru că la prima Alex era în Austria, iar la a doua în București. Deci, a avut 3 șanse să mă surprindă în cele mai ingenioase modalități posibile. Motivul pentru care scriu acest articol este pentru că a dat-o în bară de 3 ori. :))

La a 3-a aniversare, am ieșit în Centrul Vechi. În drum spre locul de întâlnire, mă întrebam ce flori mi-a luat și dacă le ține la spate sau nu. Când am ajuns, l-am zărit pe Alex în toată splendoarea lui, fără flori. Nu i-am zis nimic și ce să vezi și să nu crezi, nici la a 4-a aniversare nu am primit flori. M-am întristat și i-am spus că pentru mine conta mult să văd că s-a gândit la asta. 

În seara asta, când ne-am întâlnit să mergem împreună acasă și am văzut că iarăși nu are flori, am crezut că o să leșin de tristețe. Nu am zis nimic și m-am comportat normal, dar mă tot întrebam cum de nu a reținut că i-am tot zis că îmi doresc să facă ceva. Cum de poate să-mi facă tot anul cadouri și la aniversarea noastră nu.

Ajungem în fața florăriei pe lângă care trecem în drum spre casă și îmi spune „e ziua cea mare, trebuie să-ți alegi un buchet de flori” (pentru că o vedem zilnic, în fiecare dimineață îmi aleg un buchet de flori, iar Alex trebuie să ghicească care e). Dar eu m-am supărat. Astăzi nu trebuia să-mi aleg florile, ci să fie o SURPRIZĂ. Nu mi-a înțeles deloc raționamentul și eu am continuat să fiu bosumflată. Pare corect, nu? M-am supărat doi ani că nu primesc flori, al treilea mă supăr că nu le-a ales singur.

La un moment dat, în timp ce apa care-mi intrase în cizmă amplifica starea mea proastă, am realizat că fac o greșeală uriașă. Mă supăr neîntemeiat pe persoana care-mi face toate zilele mai frumoase, care-mi suportă ifosele și care îmi e alături necondiționat, chiar și atunci când eu n-aș mai fi. Și de ce fac asta? Pentru că deși mă iubește, nu  mă iubește cum vreau eu?

Ca să înțelegi cum m-am luminat, marțea trecută am fost pentru prima oară într-un cabinet de psihoterapie și am plecat de acolo cu niște concluzii pe care, iată, le-am aplicat mai repede decât mi-aș fi imaginat. Am fost la Clinica Oana Nicolau, unde am vorbit cu Dorina Stamate, care mi-a explicat că există cinci limbaje ale iubirii. Aparent, suntem nefericiți pentru că ne exprimăm iubirea într-un anumit fel și ne-am dori să o primim în același fel. 

Cele cinci limbaje ale iubirii sunt cuvintele de încurajare, timpul petrecut împreună, cadourile, serviciile și mângâierile fizice. Alex își exprimă afecțiunea prin toate aceste modalități. Nu întotdeauna în proporțiile pe care mi le doresc eu, dar poate că nici eu nu-mi arăt aprecierea în proporțiile pe care le-ar dori el. 

Puteam să rămân tristă pentru restul serii și să stric aniversarea așa cum am făcut-o și anul trecut. În schimb, pentru că am conștientizat problema, m-am oprit din mers, i-am cerut scuze și l-am întrebat dacă pot să povestesc pe blog, cine știe ce aniversare mai salvez. 😀

În timp ce eu scriu, el a insistat să meargă să cumpere apă. Poate mai există speranță…  ^_^

Later edit: S-a întors acasă cu flori și pentru că a intuit că mă aștept la asta, mi-a compus și 2 versuri, ca să fie și un element surpriză.

 

S-ar putea să-ți placă:

2 comentarii

    1. A fost o discuție mai amplă care m-a ajutat și în alte direcții. Asta era o părticică pe care am aplicat-o la situația de azi. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *