Cu ce am rămas din 4 ani de liceu. Gândurile proaspătului absolvent

În seara asta am citit pe facebook o mărturisire care m-a pus pe gânduri. Am citit cuvintele lui Robert cu gândul că mulți dintre noi nu am avut curajul să punem negru pe alb aceste adevăruri de care suntem perfect conștienți. Cu promisiunea că o să povestesc și eu curând despre ce a însemnat liceul pentru mine, vă las în compania lui Robert Moisuc.

Răspunsul e simplu… cu foarte multă informație inutila, nopți nedormite, frustrare și numai „cuvinte de lauda” din partea multor profesori care în tot acest timp m-au asigurat că sunt  retardat, inconștient, visător și total incapabil să obțin nota minimă la examenul de bacalaureat.

Astăzi am pășit pentru ultima oară în liceu și am plecat cât se poate de fericit… că s-a terminat. Plec cu o profundă dezamăgire față de tot ceea ce înseamnă conceptul de educație în țara noastră și realizez că generația noastră este una de manipulați.

bad-school

sursa

Îmi amintesc de primele zile de școala, când mulți dintre prietenii și colegii mei își doreau să își dezvolte propriile abilități, lucrurile care ii făceau unici pe fiecare în parte și unde erau de neîntrecut. Astăzi, când mulți dintre noi ne-am strâns mâinile pentru ultima oara, am observat că majoritatea și-au îngropat visurile prin simplul fapt că în tot acest timp au existat persoane care să îi descurajeze în acțiunile lor, spunându-le lucruri precum: „Asta nu e meserie de viitor!” sau „Nu vei trăi bine din asta!”. Astăzi am observat că generația mea este una plină de programatori, ingineri și medici (Oare?). Oare chiar ăsta este scopul vieții noastre? Câștigul de mulți bani prin orice mijloace? Câți dintre noi vor face cu mândrie în viitor ceea ce le place?

Deși au existat cu adevarat câteva persoane care chiar ne-au învățat ceva și și-au făcut treaba exemplar, pe care le respect enorm, școala nu a fost pentru mine nimic mai mult decât o mascaradă care a culminat cu clasa a douăsprezecea. Nu pot să înțeleg cum poți, tu, ca profesor, să intri în clasă, să te așezi pe scaunul tău confortabil la catedra și să ridici mâna ca să ne arăți că pe degetele tale ai numai inele de aur, să ne spui ca familia ta a avut conacuri și mult pământ, chiar și o comoara imensă pe care, însă ai îngropat-o lângă un iaz și a fost luată de ape.

Mai mult, tu ai ajuns să ai un salariu dezonorabil pentru valoarea ta, de doar 1000 Ron. Să îți spun ceva, domnule profesor,… mama mea, în cele mai grele momente, m-a crescut cu un salariu de 300 de lei, iar astăzi câștigă 700 și nu ne lipsește nimic. Tu, dacă ți-ai face treaba cum trebuie, ai avea cu siguranță și rezultate materiale satisfăcătoare. Acesta este doar unul dintre exemplele care demonstrează că banii sunt doar o iluzie și nu acesta ar trebui să fie scopul nostru.

Nu pot să înțeleg cum poți să îți asumi toate meritele pentru nota unui elev care a luat o nota mare la bac, când materia predata de tine în 4 ani intra pe un singur caiet? Elevul ăla, după 6 ore de școală, s-a mai dus la încă 3-4 ore de meditație cu alți profesori ca să învețe ceea ce trebuia să îl înveți tu, nu a dormit mai mult de 4-5 ore noaptea, te-a suportat pe tine și insultele tale pentru ca mai apoi sa te mândrești cu rezultatele lui? E penibil ceea ce faceți! Și cum rămane cu celalalt elev care s-a chinuit și poate că nu a obținut un rezultat fabulos? De ce îl ignorați? Acela e „prost”, așa cum îi catalogați pe cei care nu dansează după cum le cântați?

Încetați să fiți cei ce provoacă depresii, lacrimi în ochi sau supărări. Încetați să demonstrați ceva ce știm bine că nu puteți. Încetați să priviți elevii ca pe niște roboței pe care îi creșteți, pe unii mai bine, iar pe alții îi lăsați de voia lor. Încetați să îndopați elevii cu idei preconcepute, iluzii create de voi sau încurajări pompoase!

          sursa

Ce altceva am mai învățat în liceu? Că nu avem voie să ne expunem punctul de vedere în fața ta și că cel mai deștept din încăpere vei fi tu, întotdeauna, domnule profesor. Îți dorești atât de mult să câștigi respectul nostru, crezi ca noi suntem incapabili să recunoaștem valoarea ta adevărata și cel mai impresionant lucru este ca de cele mai multe ori nici măcar nu faci diferența între un respect impus și un respect câștigat.

Dacă ieri, din nu știu ce motiv, nu te-am văzut pe stradă și, evident, nici nu te-am salutat, tu ai avut grijă ca astăzi să îmi scoți ochii că nu am respect față de tine (și ai dreptate). Dar pe de alta parte, atunci când trec pe lângă tine, te salut, mă privești în ochi (eventual te și strâmbi) și treci pe lângă mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

În timpul orelor ai grijă să îmi spui cât sunt de prost că nu știu să rezolv problema pe care mi-o dai, însă când ies la tabla să o rezolv, de multe ori nici tu nu știi să o rezolvi (dar partea cu „ești prost” se aplica numai în cazul elevilor, nu?).

Până și notele care ar trebui să reflecte cunoștințele noastre sunt date în funcție de numărul de favoruri făcute, de câte din cărțile tale am cumpărat, dacă ți-am trimis mesaj de Crăciun, Paste, etc. După ce notezi fiecare elev în parte, întotdeauna ai grija să spui notele în gura mare și să îi umilești cum știi mai bine pe cei care nu iți fac pe plac. Și nu în ultimul rând, in rarele momente când într-adevăr vorbești despre materia pe care o predai, revoluționezi orice domeniu: „Substantivul care iese din verbul a bea este bere” sau „Saturn este singura planetă cu mișcare de rotație din Univers”. Cel mai grav este că ambele perle le-ai spus în aceeași zi, la un interval de 5 minute între ele. Iar după toate astea, nu pot sa înțeleg și nu voi înțelege niciodată cum ai curajul asta, domnule profesor, să îmi ceri să te respect.

Și chiar îmi pare rău că s-a ajuns la un asemenea hal. Căci de aici pornește ura, invidia, gelozia. Acele diferențe încă din școală. Neștiind decât să vorbim când eram întrebați, nu aveam „voie” să spunem ceea ce ne deranjează și chiar dacă spuneam, vorbele intrau pe o ureche și ieșeau pe alta, vorba aceea.

          sursa

Uimitor este ca ura, invidia și gelozia apare chiar și în cancelarie. Nu pot să înțeleg cum ai curajul să bârfești la ora noastră un alt profesor care își face treaba exemplar? Și asta numai pentru că „nu susții același partid politic ca și el” sau pentru că „nu sunteți din aceeași generație”. De când astea sunt motive sa îți bați joc de o persoana sau să o judeci?

Deși până acum, poate că n-am făcut altceva decât să îmi exprim dezgustul față de tot ceea ce înseamnă educație, în final vreau să îmi exprim recunoștința față de puținii profesori care mi-au întins o mână de ajutor la nevoie, m-au susținut și care și-au făcut meseria exemplar, nu s-au bătut cu pumnii în piept, ci au păstrat liniștea rămânând numai cu satisfacția lucrului bine făcut. Gândindu-mă strict la dumnealor, îmi pare rău că am scris toate aceste lucruri.

Cât despre bacalaureat, expresia „norocul prostului” rămâne valabilă. Mulți dintre cei care n-au deschis un caiet până în weekend-ul de dinaintea examenului vor fi și anul acesta dați exemplu generațiilor următoare, că doar notele reflectă nivelul nostru de pregătire, nu?

În orice caz, aceasta este strict părerea mea…

03bbda45

sursa

Robert absolvit Colegiul Național ”Radu Greceanu”, liceu despre care se spune că ar fi unul dintre cele fruntașe ale județului Olt. Din păcate, sistemul bolnav își face simțită prezența și aici. A ales să urmeze în continuare studiile la University of Portsmouth (Music and Sound Tehnology), în Anglia. Nu putem să comparăm alegerea cu o facultate din același domeniu din România, însă e clar că nu numai faptul că în România nu a găsit o astfel de specializare l-a îndemnat să aleagă să plece în altă țară. 

Robert muncește de mult timp pentru visul lui și a adăugat talentului ambiție și dorință de reușită. Din păcate, nici măcar orele de educație muzicală nu i-au dat ocazia de a-și potența capacitatea maximă. Cu toate astea, spiritul autodidact și perseverența l-au făcut să meargă mai departe.

Cum știi că un om e cu adevărat cuprins de pasiunea sa? L-am întrebat cum s-a născut dragostea lui pentru muzică și care sunt cele mai mari realizări. Mi-a răspuns așa:

Pasiunea mea pentru muzică a apărut când mi-am făcut prima oara o stație radio cu un coleg, în clasa a 8-a și m-am îndrăgostit cu adevarat la banchetul de final de an, unde am văzut pentru prima data cum se prezintă un DJ. De atunci, am tot învățat și în clasa a 9-a deja mi-am luat primele echipamente, urmând ca în iarna acelui an, să primesc  un post de DJ rezident la un club. Cu banii câștigați mi-am schimbat aparatura și am început să pun muzică și în alte părți, la diverse cluburi, localuri, etc. În final, am decis să  fac cursuri de specialitate și asa l-am cunoscut pe Raoul Russu, un DJ de renume din Romania care mi-a fost trainer o săptămână întreagă. La nici 2 saptamani dupa, m-am întors la București și am participat la un concurs intre DJ la Club Bellagio (unul dintre cele mai mari cluburi din țara); deși concursul s-a dovedit a fi o țeapă,  o consider o realizare … m-am simțit extraordinar să pun muzica într-un club de 3000-4000 de oameni.

Anul trecut am început proiectul Magical Studio, coordonez alături de Alexandru Oneață un grup de peste 20 de tineri talentați în muzica cu care organizăm spectacole în toată țara. În septembrie 2014, am avut un concert în Maramureș, iar luna viitoare plecăm în turneu în Timișoara, Târgoviște și tot sudul României.

 Vara asta urmaresc să îmi dau și examenul pentru atestatul de DJ. Din pacate nu voi putea să plec în turneu cu echipa pentru că voi fi plecat deja în Anglia, dar acolo urmăresc să mă înscriu la preselecțiile pentru Victorious Festival din Portsmouth, un festival anual unde vin artiști faimoși, un festival ce gazduieste mii de spectatori.

1381727_809738729091895_7798022678105675333_n

sursa

Eu îl aștept înapoi, în viitor, într-o Românie pe care suntem datori să o facem mai frumoasă.

S-ar putea să-ți placă:

4 comentarii

  1. M-am regăsit în totalitate la cele spuse mai sus. Parcă ieri au trecut 6 ani. Îmi pare rău că astfel stau lucrurile în România. Am ajuns la concluzia că citind pe cont propriu în fiecare lună 3-4 cărți poți acumula mai multe cunoștințe decat în 3 ani de facultate. De liceu și gimnaziu nici nu mai are rost să vorbesc. Prea puțin m-au ajutat. Să mai adaug la cele spuse mai sus, că am făcut la profil umanist nu filosofie sau psihologie sau sociologie etc. (doar câte un an școlar pentru fiecare materie cu același profesor „bun” la toate) ci fizică, matematică și chimie (doi ani fiecare). Din păcate singura soluție în prezent este să studiez în Vest sau să fi un foarte bun autodidact. Felicitările mele Robert. Îți doresc o viață bogată și frumoasă așa cum ți-o dorești tu!

  2. Fiind proaspăt absolventă a liceului, susțin sus și tare ideea precum că din liceu nu rămâi cu nimic, în afara de doi-trei prieteni. Și mai cred ca avem un sistem educațional infect. Probele orale la Bac au fost o mare pierdere de timp. Și acum cu ideea aceasta geniala de a corecta lucrările în alt județ, fapt ce a dus la întârzierea rezultatelor. De ce se preda la școală nu mai spun nimic. Și în cazul în care vrei note mari la bac, înveți singur acasă. În clasă nu se face mai nimic.

Lasă un răspuns la Mirabela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *