Jurnal de sesiune, ziua a 17-a: Drept internațional și soare

Nu pot să cred că mai am un singur examen! Și totuși, mi se pare o veșnicie până vineri… Nu că aș avea prea mult timp de învățat, că doar am 2 cărți de știut pentru financiar, dar mi se pare că e o perioadă prea lungă în care o să-mi tot repet că mai e puțin.

Azi am scăpat de examenul la drept internațional, probabil singura materie drăguță dacă ar trebui să fac un top în funcție de volumul materiei.

Mie îmi place mult să învăț și să dau examen când e frumos afară. Mi se pare că mă concentrez mai ușor. Sau așa vreau să mă păcălesc.

Oricum, azi m-am așezat fix în soare. Atâta lumină era pe mine, că la alții te puteai uita, dar la mine ba! Am stat 2 minute cu mâna pe sus încercând să întreb ceva, dar supraveghetorul nu m-a văzut. Abia când a venit profesoara de la grupa mea am reușit să-mi clarific problemele existențiale (apropo, ați văzut ce fustă drăguță avea?).

Nu știu ce să zic despre materie în afara faptului că am intuit perfect că o să am impresia că dacă e așa puțin o să am tot timpul din lume să o învăț. Impresia…

Încă nu-mi vine să cred că o să am în sfârșit o sâmbătă în care nu o să stau stresată că am examen a doua zi. Dacă ai vreo idee sau știi vreun eveniment drăguț prin București ori un loc în care merită să merg, aștept sugestii. 😀

1 Comment

  1. Diana Diana
    19 februarie 2016    

    Şi mie îmi place să dau teste/examene şi să învăţ când e frumos afară. Atunci simt că pot să învăţ mai bine şi că o să fie bine în ziua aceea. Dacă e urât afară, simt că în acea zi va fi foarte greu sau că nu o să iau o notă bună la şcoală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te pentru a urmări acest blog și a primi notificări despre articole noi pe email.

Instagram

  • When I sneeze, glitter comes out 🐣
  • Gleam and hope 👑
  • Florile cu cea mai frumoasă poveste. ❤️
  • I'm closer to the sky. ☁️
  • Așa ar trebui să înceapă fiecare zi!🍸 #varaincepecualist #alist @alistmagazine
  • 🐺
  • I always wear my invisible crown. 👑
  • Flowers are a girl's best friends. 🌹
  • Pure. 
#inspiration

Follow Me!