Sâmbăta trecută nu se anunța a fi o zi deosebită. L-am lăsat pe Alex să doarmă mai mult și, până să se trezească, mă hotărâsem deja să fac cumpărăturile fără el. Până m-am întors, aproape că trecuse jumătate din zi.

Aparent, toată lumea a fost la film săptămâna trecută și news feed-ul meu era plin de minioni,  așa că am zis că n-ar strica să revăd primele filme ca să mă pregătesc pentru următorul. Cinci minute mai târziu l-am convins pe Alex să ne uităm împreună și așa am pornit cronometrul celor 30 de ore.

Următoarele ore am făcut sandwich-uri, am dansat pe toate momentele muzicale (favoritul meu), am sărit în pat și am învățat limba minionilor. Underwear! Am decis amândoi că Minions e filmul nostru preferat din seria primelor trei și abia așteptăm să mergem la cinema să vedem Despicable Me 3.

La 23.45 eram în bucătărie tocând roșii pentru bruschete și făcând planuri pentru mers la mare. La 2.45 ajungeam la gară și fugeam spre casa de bilete; trenul nostru pleca la 2.55. Pentru că era o coadă uriașă am mers spre casa de bilete de lângă Mc (ne gândim să mai încercăm casele de acolo în viitor, poate sunt mai puțini oameni) și am țopăit spre tren cu o viteză incredibilă. Trenul, din nou, foarte aglomerat. Am încercat să dormim puțin, în timp ce pe fundal, oamenii vorbeau despre nimic. Îmi place foarte mult să aud șușoteli înainte să adorm și să inventez continuarea în timp ce ațipesc. Știi senzația aia?

Am ajuns la Constanța la 6, prea târziu ca să prindem răsăritul, dar prea devreme ca să mâncăm undeva. Ne-am îndreptat spre plajă, de unde cei mai mulți oameni plecau și ne-am plimbat pe port în timp ce alții încă petreceau la Neversea. După ce ne-am împrietenit cu două pisicuțe și câțiva pescăruși, ne-am întins pe plajă și am mai dormit o oră.

Voiam tare mult să mănânc un mic dejun fancy, însă a fost mai greu decât am crezut. Din cât ne-am plimbat noi, numai două restaurante aveau meniurile expuse și l-am ales pe cel greșit. Nu știu dacă e posibil, dar nici măcar limonada nu mi-a plăcut acolo. Arăta superb, daaar cu siguranță nu mai mâncăm la Aqua în următoarele vizite.

După ce am mâncat, ne îndreptam spre oraș pentru că aveam nevoie de un prosop. Am întrebat într-o farmacie unde putem găsi cel mai apropiat loc și am sfârșit tot în magazinul chinezesc din care mi-am luat căciulă iarna trecută. Deși ajungi de la gară super repede pe plajă și restaurantele sunt foarte drăguțe, nu-mi place că în Constanța nu găsești la tot pasul tarabe cu prosoape și standuri cu gogoși… După ce am mai trimis la farmacie pentru indicații pe cineva care ne întreba de un târg, am ajuns și la magazin. Am ales și plătit într-un minut, apoi am mai stat un sfert de oră să probăm peruci.

Tot timpul a fost foarte cald, dar într-un mod plăcut și suportabil. Am intrat o singură dată în apă. Deși era călduță și curată, apa din Constanța e foarte ciudățică, am mers o grămadă și abia ce ne ajungea la brâu. La Eforie Nord îmi place cel mai mult să stau în apă.

Am mai dormit puțin pe plajă (la umbră, bineînțeles), ne-am jucat cu scoicile și ne-am îngropat piciorușele în nisip. Planul inițial era să plecăm din Constanța la 17, așa că pe la 15 am plecat de la plajă și ne-am îndreptat spre Bacaro Port unde abia așteptam să mănânc ceva dulce. Din păcate, vara nu fac sufleul care m-a cucerit în februarie, dar încă aveau înghețata super bună pe care o servesc alături.

Când am ajuns la gară, coada era mai ceva ca la intrarea de la Neversea. Pentru trenul nostru nu am mai apucat să luam bilet, iar pentru următorul nu se mai dădeau nici bilete fără loc. Am decis că plecăm la 19 și ne-am întors în port cu un taximetrist pus pe șotii. Noi nu știam că circulația spre plajă e închisă pe perioada festivalului, dar el a reușit să convingă un polițist să ne lase să mergem mai departe și a fost super mândru de isprava lui.

Ne-am întors la Bacaro, unde chelnerița s-a bucurat să ne revadă. Am mâncat amândoi pește și niște cartofi cu rozmarin incredibil de buni. Alex a fost fericit să guste pentru prima oară guvizi și îl fascinează cuvântul.

Ne-am întors la gară cu un autobuz în care eram singurii pasageri, așa că mi-am semi îndeplinit visul din copilărie: să am un autobuz numai al meu.

În drum spre București Alex a dormit în timp ce eu exersam minioneza. Aveam niște colegi de compartiment destul de tăcuți, deci nu am putut să-mi imaginez niciun scenariu palpitant.

De la gară am venit cu un Uber care nu a urmat traseul nostru obișnuit. Așa am văzut un domn pe trecerea de pietoni cu o înghețată uriașă și mi s-a făcut o poftă nebună, mai ales că plecasem cu gândul că o să mănânc la mare foarte multă. Am reușit să văd și gelateria din care a ieșit, așa că zece minute mai târziu ne-am întors să ne luăm înghețată. Nu înțeleg cum de nu am știut până acum că avem în zonă un loc cu înghețată artizanală așa bună. Am ales niște combinații foarte gustoase. Eu am luat mentă și cocos, Alex a luat cremă de whiskey și banane. Ca minionii.

Seara s-a terminat în părculețul din fața blocului. Mâncam înghețată, calculam câte ore am dormit și câte povești avem din cele 30 de ore perfecte.