Am mai zis că e drăguț să am o soră, că nu știu cum ar arăta viața fără ea, dar și că nu e floare la ureche să ai o soră mai mică.

Dintotdeauna mi s-a spus să am grijă de ea ori să cedez în fața ei, că doar eram sora mai mare. Uneori era chiar sâcâitor când trebuia să o iau peste tot unde mergeam. Ea era super lipicioasă, iar eu trăiam cu impresia că le știu pe toate și puteam să contrazic orice zicea ea. Știam mai bine, doar eram mai mare. 

Îmi e super dor de perioada copilăriei și de jocurile pe care doar noi le înțelegeam. Cel mai mare avantaj pe care l-am avut a fost că am crescut la țară. Ar fi chiar greu să nu avem super amintiri. Deși eram rea uneori, știam și atunci că ea e cea mai importantă pentru mine și că trebuie să am grijă de ea.

De când locuim împreună, simt că s-a amplificat responsabilitatea pe care o am și am preluat din teama despre care credeam că e inventată de mami. Ea mereu ne zicea că nu poate să doarmă dacă nu suntem acasă, dar nu o credeam. Ei bine, acum, că suntem doar noi două, nici eu nu pot să dorm dacă Vera nu e acasă. Mă trezesc de o grămadă de ori, o sun, îi dau mesaje, iar ea are și prostul obicei să nu-mi răspundă, pe motiv că o enervez că sunt așa insistentă.

Sunt sigură că poate să aibă singură grijă de ea, dar dacă nu răspunde la telefon, primul meu gând nu e că e muzica prea tare, ci că poate a pățit ceva.

De ceva timp, are prieten (probabil ăsta o să fie primul articol despre ea după care nu o să mai fiu contactată de admiratorii ei :)) ). Îl știm de mulți ani pe prietenul ei și mereu mi s-a părut că e simpatic și că s-ar potrivi. Problema e că el e la fel de plimbăreț ca ea. Ei pleacă mereu pe te miri unde, iar eu stau cu panica. Bine, mă simt mai bine să știu că e cu el și are grijă de ea, dar nu când pleacă la munte și mă gândesc că poate o mușcă ceva, poate cade și se lovește rău, poate se rătăcesc și rămân fără mâncare sau o atacă un animal fioros. Și ghici, ce? Nu răspunde la telefon, pentru că nu are semnal!

El e domnul în cauză. Și uite ce fericită e cu el 😀

După ce anul trecut a făcut o operație de plângeam tot timpul când vorbeam despre ea, sâmbătă seara, mami mi-a zis că sunt la urgențe și că  Vera trebuie să se opereze. Plecase din București vineri și nu trecuseră nici 24 de ore de când nu era cu mine, că i se și întâmpla ceva rău. S-a operat sâmbătă noapte de apendicită, iar eu nu am adormit până când nu au scos-o de la terapie intensivă și au dus-o în salon.

O întrebam pe mami constant cum e, iar ea îmi spunea Ea zice că e bine. Nu știi că Vera e puternică? Chiar e puternică și mult mai rezistentă la stres decât mine, dar eu o văd tot ca pe o buburuză mică de care trebuie să am grijă, pentru că sunt sora ei mai mare.

Foto featured: Dragoș Voicu