When I sneeze, glitter comes out 🌟
Când eram în clasa a patra, părinții mei au plecat pentru două luni în Germania. Acolo era stabilit de ani buni unchiul meu și i-a ajutat să-și găsească ceva de lucru. Pentru mine și sora mea a fost groaznic să stăm departe de părinți, chiar și pentru o perioadă scurtă.
Acum fix un an, îl așteptam pe Alex. Urma să se mute cu mine pe timpul verii și eram amândoi foarte încântați. Trenul lui ajungea la 20:50 și îmi calculasem eu cât timp i-ar lua să ajungă la apartamentul la care stăteam atunci. Când am văzut că întârzie cu 30 de minute, m-am panicat.
Am mai zis că e drăguț să am o soră, că nu știu cum ar arăta viața fără ea, dar și că nu e floare la ureche să ai o soră mai mică.
Dintotdeauna mi s-a spus să am grijă de ea ori să cedez în fața ei, că doar eram sora mai mare. Uneori era chiar sâcâitor când trebuia să o iau peste tot unde mergeam. Ea era super lipicioasă, iar eu trăiam cu impresia că le știu pe toate și puteam să contrazic orice zicea ea. Știam mai bine, doar eram mai mare.
După o perioadă foarte fericită din viața mea, în care am învățat multe despre mine și m-am dezvoltat din multe puncte de vedere, mă aflu într-o situație peste care nu îmi e ușor să trec. Am știut de mult că urmează să se întâmple asta, doar că nu face cu nimic lucrurile mai simple…
Mă despart de niște omuleți care au fost foarte importanți pentru mine și nu știu cum ar trebui să-mi gestionez sentimentele.
Așa cum am promis, o să povestesc exact ce am făcut în situația de aici. 😀
Mulțumesc pentru ideile din comentarii! Am fost foarte surprinsă când Raluca mi-a comentat că a făcut același lucru în trecut, dovadă că cine se aseamănă, se adună. 😀
Trebuia să cobor la Obor, să merg spre Altex și să traversez spre Mega Image-ul de peste stradă. De acolo, urma să o sun pe Dana, ca să-mi spună exact unde stă (bloc, scară, apartament).
Am vrut să povestesc despre cum am ieșit ieri dintr-o super încurcătură, dar înainte să zic cum am rezolvat eu lucrurile, aș vrea să aflu ce ai fi făcut tu. 😀
Se dă următoarea situație: trebuie să ajungi la o programare într-un loc în care nu ai mai fost până acum. Stabilești cu persoana respectivă un punct de reper general și rămâne să luați legătura pentru mai multe detalii atunci când ajungi la punctul de reper, urmând să te ghideze telefonic. Între timp, rămâi fără baterie la telefon. Nu ai numărul salvat pe sim, ci în telefon. Normal că nu îl ai scris pe hârtie, că doar ai telefonul cu tine, nu?
Nu ai baterie externă și nici încărcător în geantă.
Ce faci? Cum dai se persoana respectivă?
Aștept răspunsurile până la ora 18, apoi zic și eu. 😀
Știu că nu am mai scris de mult, dar asta e din cauză că presiunea sesiunii îmi activează sentimentul de vinovăție. Perioada asta obositoare a facultății mă face să mă gândesc cu multă, foarte multă nostalgie la anii de liceu, când totul era simplu și frumos.
Am mai spus de câteva ori că pentru mine anii de liceu au fost minunați, dar asta pentru că am muncit să-i fac așa. Cele mai frumoase amintiri pe care le am din acea perioadă au pornit de la dorința mea de a face voluntariat. Dacă acum, în facultate, mi-a schimbat viața blogul, pe atunci, implicarea în activitățile extrașcolare și-a pus serios amprenta asupra mea.
Am spus de foarte multe ori că cea mai mare calitate a mea e că am fost întotdeauna omul potrivit, la momentul potrivit. Cele mai frumoase povești pe care le-am strâns de-a lungul timpului se datorează acestui lucru și sper că mai urmează câteva.
