M-am născut în urmă cu aproximativ 21 de ani, în orașul Slatina. În scurt timp a apărut Vera și alături de bunica noastră am trăit o copilărie minunată undeva la țară.
Când eram mică le spuneam tuturor că voi deveni artistă și voi avea o mașină roșie. Sunt aproape mare, studentă la drept, predau germana la o grădiniță privată și dacă aș avea permis, poate aș strânge bani și de-o mașină.
De când mă știu am fost super ocupată și implicată în toate activitățile posibile. În clasa a 2-a, am confecționat brățări din hârtie colorată și am încercat să le vând la școală. Din păcate, părinții cumpărătorilor mei nu au fost prea încântați și m-am retras din afaceri. Apoi, am făcut parte dintr-un cerc de protecția păsărilor, am luat lecții canto și pian și am crescut făcând mulți ani de handbal și baschet, deși nu eram chiar talentată.
În liceu, lucrurile au devenit foarte frumoase pentru mine. Am fost Președinta Consiliului Elevilor și m-am bucurat de multă atenție, dar și de responsabilități pe care a trebuit să le duc la îndeplinire cu multă seriozitate. Mi-am investit timpul în voluntariat și am câștigat cu mult mai mult decât am oferit. Tot de atunci am și un prieten minunat.
Când am ajuns în București, popularitatea de care mă bucuram în Slatina s-a risipit. Mi-am căutat o modalitate prin care să ies din mulțime și așa a apărut blogul acesta de care încerc să mă țin în timp ce îmi trăiesc viața agitată într-un oraș agitat pe care îl ador.
Am scris acest articol la invitația trupei Proconsul. În curând vor împlini 17 ani de activitate, iar după ce au împărtășit povestea lor în 17 rânduri, și-au invitat prietenii din online să ducă provocarea mai departe. 😀
Scrie și tu pe rețelele tale sociale povestea ta în 17 rânduri și nu uita să pui #PovesteaNoastra ca să fii sigur că o văd și ei! 😀
Dacă vrei să le urezi la mulți ani, aceștia te așteaptă pe 7 mai la Berăria H la un concert extraordinar alături de invitații lor speciali: AMI, Adrian Despot, Alexandra Ușurelu, Ioan Gyuri Pascu, Alexandra Crăescu, Răzvan Simion. Mai multe detalii aici.