Pe când locuiam în Pantelimon am trăit o situație tragi-comică de toată frumusețea. Nu știu dacă a fost chiar cea mai jenantă, că mai fac uneori prostii de-mi vine să mă ascund în munți, dar sigur e în top 3.

Stăteam la ultimul etaj și eram poziționați cum nu se poate mai bine, deasupra administratorului de bloc. Îl întâlneam destul de des, până într-o zi când am fost pusă într-o situație atât de penibilă, încât dacă vedeam că intră în bloc așteptam în fața blocului și 10 minute numai să nu urc cu el 12 etaje.