Orice prințesă mai sărută și broscoi până să-l cunoască pe prinț

DSC_0173

Au existat câteva momente foarte importante în viața mea, care au schimbat pentru totdeauna cursul lucrurilor. Unul dintre ele a fost Webstock 2015. Acela a fost primul eveniment foarte mare de social media la care am mers. Deși anul ăsta am reușit să particip numai la jumătate de eveniment, timmingul a fost din nou perfect.

A trecut ceva timp de la Webstock 2017 însă, îmi amintesc destul de clar cuvintele Cristinei Bazavan: vorbele bune și vorbele rele vin pe aceeași cale, doar că pe alea bune le păstrăm într-un sertar ca să ne ajute mai târziu. O cita pe Rodica Mandache. Apoi l-a întrebat pe Lucian Mândruță care e cel mai frumos lucru bun care i s-a spus despre el. Am ascultat răspunsul lui și apoi m-am întrebat: chiar așa, Claudia, care e cel mai frumos lucru bun care ți s-a spus despre tine?

Continue Reading

Ce mă enervează la Webstock?

12068523_920083491360363_6370820650043251063_o

Mâine va avea loc a noua ediție Webstock, care va fi pentru mine a doua. Alături de Digital Divas, este unul dintre evenimentele mele preferate, deci am așteptat cu sufletul la gură ziua de 30 septembrie.

Webstock e cel mai mare eveniment de social media din România, practic, locul în care întâlnești cel mai mare număr de bloggeri și oameni de comunicare pe metru pătrat.

Continue Reading

După primii pași în blogosferă

13220747_10156978813735192_7007020782129073706_o

În câteva zile se face un an de când scriu pe claudiapredoana.ro. Tocmai ce am plătit factura, nu că aș fi vreo persoană care face caz din orice și ține minte orice chestiuță care i se întâmplă și o entuziasmează. Sau da… 

Prima persoană pe care am întrebat-o care e faza cu domeniul ăsta, ce înseamnă și de ce e așa important a fost Cristian Florea. Am înțeles  care e scopul lui și îmi doream să trec pe domeniu, dar nu aveam banii de care era nevoie. 

Continue Reading

Vin și eu la Webstock!

De când am primit invitația pentru  Webstock nu pot decât să mă gândesc cum voi păși cu bucurie pe 2 octombrie pe un covor roșu în JW Marriott Grand Hotel în calitate de blogger acreditat.  Mă entuziasmează tot. Ideea evenimentului, gândul că o să întâlnesc atâția oameni din online pe care îi admir, dar și reprezentanții de agenții și companii care vor să ia pulsul comunității online, conferințele, seminarele, gala Webstock Awards. Tot, pe cuvânt.

webstock2015

Continue Reading