Ea e Vera

12191823_883548058380729_9080486700167565200_n

Despre sora mea, Valeria scriu cam rar. Iar ea s-a prins de asta și îmi tot atrage atenția. Am mai scris un articol care era numai despre ea, pe când eram la începutul blogului și la care oamenii ajung căutând „citate despre surori”.

Astăzi vreau să scriu despre ea din mai multe motive. Ideea mi-a venit când m-a întrebat Alex la ce mă gândesc când spune castron. I-am zis că mi-l imaginez din lut, maro și ea a completat detalii legate de decor, exact cum era și în mintea me. Asta înseamnă să te cunoască cineva așa bine.

Mai rău decât îmi pare că nu scriu despre ea, îmi pare rău că nu apucăm să petrecem așa mult timp ca înainte. Deși locuim împreună, nu stăm mai mult de 2 ore în aceeași încăpere, pentru că nu prea ni se sincronizează programul, iar seara, când suntem amândouă acasă, suntem deja prea obosite și ne enervăm mai ușor decât de obicei.

Luni, după o zi în care am înghețat amândouă făcând ocolul pământului, m-am gândit că singura parte bună a fost că am stat împreună așa mult timp. 

E posibil ca cei ce sunt singuri la părinți să nu înțeleagă cum e să crești alături de cineva care-ți seamănă așa mult și înțelege chiar și ceea ce nu spui, care știe mai multe lucruri despre tine decât absolut oricine, îți știe toate dorințele din copilărie, toate prostiile pe care le-ai făcut și la care cel mai probabil a fost martor, dacă nu chiar complice.

Sigur, ne-am certat (încă ne certăm) de mii de ori. Am supus-o multor chinuri, atunci când era mică-mică, deci lipsită de apărare. Apoi a mai crescut și a început să-și dea seama că dacă mă trage de păr mă doare. Ne certam, mă lovea, eu plângeam, îi părea rău și mă lua în brațe, apoi ne jucam în continuare.

Când eram mici eram de nedespărțit. Puteam să merg aproape oriunde dacă venea și ea cu mine. Mă simțeam și mă simt în continuare în perfectă siguranță atunci când sunt cu ea, iar uneori mă apucă dorul de ea așa, ca de nicăieri doar pentru că îmi amintesc că e făcută din același material ca și mine.

Nu știu dacă e un adevăr general, poate că nu în toate cazurile este așa, dar între mine și sora mea e o legătură foarte puternică. Eu nu am crezut niciodată în cea mai bună prietenă. Nu am avut de ce. Aveam deja una acasă, care era perfectă.

PS: În timp ce eu scriu, Vera are examen la o materia bizară al cărui nume nu l-am reținut, dar pe care ea părea să nu-l placă. Dacă vrei să-i transmiți vreo încurajare, mă voi asigura că va primi gândurile tale. 😀

PPS: Articolele cu ea au mereu multe poze, pentru că e superbă!

#shooting #dallesGO

A photo posted by Valeria Predoanã (@valeriapredoana) on

#victoriamodels

A photo posted by Valeria Predoanã (@valeriapredoana) on

S-ar putea să-ți placă:

12 comentarii

  1. Sunteti doua surori minunate!!! Una mai frumoasa si mai tanara ca cealalta…nu? cam ea 18 ani? tu cam 19? hmmm La 30 ani ma simt batranica.Am o curiozitate….Folositi apelative ca…sore? Sorelina? Diminutive? Eu sunt singura la parinti…nu stiu cum este sa ai un frate sau o sora ……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *