Interviu Raluca Cîrjan: Mi-am dorit să scriu o carte cu personaje și întâmplări reale, o carte în care voi rămâne centrul Universului mult timp după ce voi fi aflat pe propria-mi piele că tinerii sunt naivi.

Așteptarea a luat sfârșit!

Raluca Cîrjan, autoarea blogului studentă la drept, a publicat cartea ce duce mai departe trăirile autentice împărtășite de peste 4 ani cu cititorii ei: Jurnalul unei studente la drept.
11011090_1438680779768589_647219798251734934_n
Raluca este pentru mine un exemplu de curaj și voință, iar despre ea și povestea ei am mai scris aici. Pentru că așteptam de mult anunțul cu privire la apariția cărții, i-am luat un interviu pentru a fi la curent cu toată povestea din spatele cărții.

1. Cine este Raluca Cîrjan?

Raluca e o tipă care a plecat din Rm. Vâlcea la 19 ani pentru a studia dreptul la una dintre cele mai importante facultăți de drept din țară. Ajunsă în București, Raluca a înțeles ce înseamnă să împarți camera și baia cu un alt suflet, și-a dorit să inventeze vitamine pentru portofelul ei anemic, iar la facultate a învățat că nu știa să învețe. Cinci ani mai târziu, Raluca termină masterul de drept privat și scoate o carte despre studenție.

2. Cum ți-a venit ideea de a-ți face blog?

Imediat după bac, am căutat un blog al unui student la drept, pentru că nu eram cea mai sociabilă persoană și căutam oameni pe internet, nu în viața reală. Voiam să-mi povestească cineva tot ce se întâmplă în facultate, cum sunt profii, la care examene se pică în draci și dacă într-adevăr te simți arestat la domiciliu în sesiune. N-am găsit așa ceva, așa că m-am apucat eu de scris și am adoptat stilul pe care mi-am dorit să-l găsesc la cel al cărui blog nu exista în 2010.

3. Cum te-au perceput oamenii după ce ai început să îți faci viața publică?

La început, doar prietenii apropiați știau că eu sunt autoarea. Am preferat rămân anonimă, pentru că nu mi s-a părut important cine scrie, ci cum și ce scrie. Am zis la un moment dat, prin anul I, că sunt blondă, dacă mă vrei blondă. Sunt grasă, dacă mă vrei grasă. N-o să-ți spun că mă cheamă tot cum vrei tu, că deja sună a replică de prostituată. Numele meu e Raluca”. Mulți cititori au reținut din asta doar că sunt blondă și grasă.

Inițial, n-am vrut dau detalii din viața mea privată, însă mi-am dat seama că studenții se regăsesc tocmai în poveștile mele despre procrastinarea cronică din timpul semestrului, panica din sesiune, conversațiile cu părinții și relațiile cu colegii. Le-am transformat pe toate în cuvinte și le-am servit publicului sub forma unor articole scurte. Reacția oamenilor a fost pozitivă, că altfel nu ajungeam azi acord interviuri.

4. Care sunt cele mai frumoase experiențe pe care ți le-a adus statutul de blogger?

Îmi amintesc că-n anul III, la un seminar de succesiuni, proful a folosit niște fraze pe care le scrisesem eu într-un articol: mai dăm din cap aprobator din când în când, fără să avem habar de ce, iar când profesorul doreşte să ştie dacă avem întrebări, ne verificăm şireturile nedesfăcute, surprindem scame imaginare, desenăm un jder pe caiet sau deschidem Codul şi citim în gând un articol care n-are relevanţă pentru speţă. Atunci mi-am dat seama că nu doar studenții îmi citesc blogul. Nu pare cine știe ce, dar mie mi s-a părut incredibil că un profesor pe care-l respect citește bălăriile mele.

Tot prin anul III, domnul Andrei Săvescu mi-a trimis un mesaj pe blog, în care mi-a spus că sunt talentată și că ar trebui să scriu pentru juridice.ro. Am crezut că e o glumă proastă de-a vreunui coleg, așa că am ignorat mesajul câteva zile, apoi am descoperit că era pe bune. Datorită blogului, am ajuns să colaborez cu cel mai citit site de știri juridice, să particip la organizarea unor conferințe care aveau ca invitați profesori, diplomați și politicieni. Într-o zi, m-a sunat tata șocat să-mi spună că i-a zis nu știu ce vecin că m-a văzut la televizor, lângă președinte. Participasem la o conferință pe tema revizuirii Constituției și mă băgasem în fața tuturor jurnaliștilor, ca să-mi iasă niște fotografii clare pentru articolul pe care urma să-l scriu. Mai târziu, am realizat interviuri cu avocați și magistrați, apoi am fost numită project manager la un site dedicat timpului liber al profesioniștilor dreptului. 

Am cunoscut oameni foarte faini. Pentru unul dintre interviuri, de exemplu, am ieșit la un ceai cu o avocată pentru a-mi povesti despre cum a plecat câteva luni în Africa să facă voluntariat, predând engleză copiilor dintr-un sat numit Msaranga.

5. Ce te-a determinat să publici cartea?

Așa cum veți găsi și-n descrierea cărții, mi-am dorit să folosesc cuvintele ca mijloc de transport cu care să trimit cititorul într-o călătorie în timp: va păși cu emoție pe treptele Facultății de Drept a Universității din București pentru înscriere și, odată admis, va urmări dansul neuronilor studenților, care joacă Ciuleandra la fiecare seminar, va bâjbâi prin întunericul nopților albe dinaintea examenelor și se va plimba pe drumul pavat cu îndoieli, speranță și extaz.

Fie că e licean și vrea să afle dacă i se potrivește dreptul, fie că e deja student și își dorește să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, cartea asta e pentru el. În aceeași măsură, cei ce au absolvit facultatea își pot aminti cu drag de perioada studenției, când simți că ești centrul Universului, iar grijile mărunte par de dimensiunea unor planete.

Mi-am dorit scriu o carte cu personaje și întâmplări reale, o carte în care voi rămâne centrul Universului mult timp după ce voi fi aflat pe propria-mi piele că tinerii sunt naivi.

6. Care a fost parcursul de la blog la carte?

Pe la sfârșitul anului III am început să visez cartea asta, după ce o persoană cu experiență în domeniul publicistic, care îmi citea blogul, mi-a spus cu atâta seriozitate că eu trebuie să scriu, încât am crezut-o. Prin anul IV am început o visez mereu, inclusiv când nu dormeam, însă știm cu toții că timpul se comprimă în anul terminal și n-am avut când s-o scriu. A urmat o vară de învățat pentru admiterea în profesie, încheiată cu un epic fail. Aș putea spune că așa a fost fie, c-a trebuit să pic un examen ca să am timp să scriu cartea, însă știm cu toții că trimiterile astea la soartă reprezintă un mod de a spune că n-am învățat destul. Serios acum, important e să transformi un eșec într-o oportunitate.

Așadar, la sfârșitul masterului, cartea e scrisă și așteaptă ajungă la cine și-o dorește.

7. Ce dificultăți ai întâmpinat în acest demers?

Singurele dificultăți pe care le-am întâmpinat au fost create de mintea mea, care-mi șoptea uneori că nu sunt talentată, că n-o fie nimeni interesat de poveștile mele și că n-o să fiu în stare să termin cartea. Am dresat-o, pentru că nimic nu-i mai nasol decât te muște propriile gânduri.

8. Dacă ai lua-o de la capăt ce ai face diferit?

Mi-a venit în minte piesa je ne regrette rien, dar o s-o dau pe mute și o spun că aș scrie și aș învăța mai mult. Abia acum realizez cât timp liber aveam în facultate.

9. Care mai e viața tânărului scriitor în România?

Nu știu, n-am vorbit cu niciunul în ultimul timp.

10. Ce aduce în plus cartea față de blog?

În primul rând, blogul e ca o ciornă, în comparație cu cartea. În primii ani de scris pe blog eram mai dezorganizată și am omis scriu despre aspecte importante ale vieții studențești, care însă și-au găsit locul în carte.

Jurnalul unei studente la drept debutează cu o confesiune, anume că eu nu reprezint studenții ai căror părinţi s-au îmbolnăvit de diabet din cauza sentimentelor dulci de satisfacţie şi mândrie, însă m-am străduit să le cresc glicemia alor mei în fiecare sesiune. N-am pretins niciodată că aș fi un model pentru studenți, așa că, spre deosebire de blog, am inserat în carte și poveștile colegilor și prietenilor mei. Majoritatea sunt astăzi avocați sau auditori de justiție, așa că e interesant de urmărit și evoluția lor.

11. Cât de des interacționezi cu urmăritorii tăi?

În ultimul timp, din ce în ce mai des. Chiar am ieșit de câteva ori cu persoane care își doreau mă cunoască personal. La început, lumea îmi lăsa mesaje doar pe blog. Acum îmi scriu destul de mult pe Facebook. De-a lungul timpului, am primit multe mesaje private de la studenți care începeau să-și împărtășească temerile, grijile și nelămuririle cu mine cu atâta spontaneitate și sinceritate de parcă erau la spovedanie. Nici ei nu știau cine sunt, nici eu n-aveam habar cine sunt ei, dar fiecare părăsea conversația împăcat. Ultima persoană cu care am vorbit, de exemplu, mi-a mărturisit că e la drept, dar își dorește o carieră în muzică. 

12. Te așteptai să ajungi aici în momentul în care ai început să scrii?

Nu. Aș minți dac-aș spune că am scris doar pentru mine, că totul a venit natural și că viața e ca-n filme.

13. Cum ai evoluat și ce s-a schimbat de când scrii pe blog?

Eram arogantă când am început scriu, în ciuda faptului că puteam să-mi număr cititorii pe degetele de la o mână, iar calitatea articolelor era sub nivelul mării. Credeam că le știu pe toate… până la prima sesiune. Facultatea de drept a avut grijă să-mi demonstreze că nu eram atât de inteligentă pe cât aveam impresia, așa că am devenit mai umilă și mai umană, iar asta s-a reflectat și în scris. Mă încearcă un sentiment de jenă când citesc articolele din primul an, însă mă gândesc că e posibil ca peste câțiva ani să-mi fie rușine și cu ce-am scris în carte. Cred că se numește maturizare. Bleah.

14. Când, cum și de unde se poate achiziționa cartea?

Data apariției cărții e 5 iunie, însă e foarte important de precizat că ea se poate comanda deja. Cum? Fie direct la 0725 356 750, fie printr-un email  la adresa office@editurasolomon.ro. Doritorii vor fi contactați de îndată ce apare cartea. Avantajul e că dacă o comandați, prețul e redus cu 20%. Pe scurt: 35 de lei cu reducere, 43 de lei în librării. Pentru o comandă de 5 exemplare, transportul e gratuit. Deja mă simt ca într-o reclamă la teleshopping. Comandă acum! *wink wink*

Cartea se poate comanda aici

15. Când va avea loc lansarea oficială?

Vom pregăti lansarea la începutul noului an universitar. Domnul decan a fost de acord s-o organizăm în facultate, unde îi e locul. Nu am încă detalii privind data exactă și sala.

16. Ce proiecte de viitor ai?

Vreau iau examenul de admitere în profesia de avocat, iar după definitivat să devin și practician în insolvență, pentru că momentan lucrez în domeniul ăsta pe un post de consilier juridic. În ceea ce privește scrisul, nimic nu mă împiedică să scriu până mor. Nu există examene care stabilească dacă sunt suficient de bună.

17. Ce nu știu oamenii depre tine?

Că iarna port ciorapi de lână croșetați de mamaie. În rest, nu cred că am păstrat prea multe secrete. Tot ce nu știu încă vor afla în carte.

18. Un sfat pentru cei ce vor să se apuce de scris?

Apucați-vă. Serios, nu așteptați aprobare din partea nimănui.

19. Studentă la drept în 3 cuvinte?

Drept, umor, sinceritate.

20. Un mesaj pentru cititorii mei?

O închei cu citatul de pe blogul tău: be yourself. It suits you best.

Mulțumesc mult Ralucăi pentru interviul ce deschide seria mea de  Q&A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te pentru a urmări acest blog și a primi notificări despre articole noi pe email.

Instagram

  • When I sneeze, glitter comes out 🐣
  • Gleam and hope 👑
  • Florile cu cea mai frumoasă poveste. ❤️
  • I'm closer to the sky. ☁️
  • Așa ar trebui să înceapă fiecare zi!🍸 #varaincepecualist #alist @alistmagazine
  • 🐺
  • I always wear my invisible crown. 👑
  • Flowers are a girl's best friends. 🌹
  • Pure. 
#inspiration

Follow Me!