Andreea m-a provocat cu o lună în urmă să scriu câte ceva despre primele mele joburi. A fost o leapșă pe care am văzut-o la mai mulți bloggeri și mă bucur că am primit-o și eu.

Nu am fost niciodată un copil care să ceară. Nici eu, nici sora mea. Când bunica noastră ne întreba dacă vrem ceva dulce de la magazin, nu spuneam niciodată da. Spuneam că nu știm, dar știam că o să ne aducă.

Singurele excursii în care am mers au fost cele din școala generală, unde nu trebuia să spun eu că facem excursie, ci comunica învățătoarea. De atunci, eu nu am mai anunțat niciodată acasă că avem excursie, mai ales atunci când se făceau de 2-3 zile, în liceu. Părinții mei mi-ar fi dat bani, dar eu am considerat mereu că decât să merg eu undeva cu bani pe care ei îi fac greu, mai bine stau acasă și de ceea ce avem ne bucurăm și eu și Vera. Nu am regretat niciodată.

Nu am crezut niciodată că suntem săraci, pentru că am crescut având tot ce era nevoie, mergeam în vacanțe de familie foarte frumoase și eram fericiți. Știam doar că nu am atât de mult cât au alții și că ar fi culmea să dau banii pe care îi strângeam din ce îmi dădeau pe sucuri în oraș la final de săptămână, așa cum făceau colegii mei.

Primii bani i-am făcut în clasa a 12-a. Știam că ar fi prea mult să fac meditații tot anul la  două materii pentru admitere, așa că am convenit cu părinții mei că o să fac tot anul numai la economie, iar la gramatică o să încep în al doilea semestru. Între timp, simțeam că rămân în urmă dacă nu învăț singură, așa că am căutat să cumpăr niște cărți bune. La recomandarea cuiva, le-am găsit. Erau 2 cărți uriașe și costau 100 de lei. Pentru că nu știam să cer bani, am încercat să-i fac singură. M-am dus prin școlile din jurul casei și am împărțit bilețele prin care anunțam că dau meditații la engleză. Am avut un singur client și am făcut cinci ședințe de meditații. Înainte de a șasea, m-a sunat mama ei să-mi spună că nu-și mai permite. Mi-a părut cumva rău, pentru că mă atașasem de fetiță, dar mă bucuram că aveam bani pentru cărți și ceva în plus.

BAC, admitere la facultate, vacanța de vară, București.

După primul an de facultate, am decis să rămân în București pe timpul verii. Voiam să predau la o grădiniță engleză sau germană, dar am început tot cu meditațiile. Am avut 3 copilași pe care îi vedeam de 2-3 ori pe săptămână. Câștigam puțin, dar a fost suficient cât să pot să stau în București.

În septembrie 2015 m-am angajat la grădiniță, unde lucram 3 ore pe zi, de luni până vineri. Era prima oară când câștigam mulți bani deodată. A fost o experiență miunantă și am învățat foarte multe lucruri despre mine, despre răbdare și despre oameni. La meditații am renunțat în octombrie, când m-am mutat. Toți erau pe lângă vechiul apartament și nu aveam timp să mai ajung acolo.

Cu grădinița s-a terminat în vara asta și câteva săptămâni nu am făcut nimic. Nu știam dacă vreau să mai lucrez la grădiniță sau să caut ceva la care să-mi folosesc abilitățile de comunicare, dar căutam posturi din ambele domenii.

În cele din urmă, pe la jumătatea lui august am primit o ofertă de la o agenție. Acum sunt editor web, fac social media, PR și strategie de online pentru persoane publice. Îmi place ceea ce fac și încerc în fiecare zi să fac lucrurile mai bine. 

După primul an de facultate, părinții nu mi-au mai dat bani decât ocazional. Îmi place mult sentimentul de independență. Uneori e mai greu, pentru că pe măsură ce mi-au crescut veniturile, au crescut și necesitățile, dar fac tot ce pot.

Nu mi se pare greu să lucrezi în timpul facultății, cum nu mi se pare greu să lucrezi în general. Am fost tot timpul obișnuită să mă agit și să fac multe lucruri pe când făceam voluntariat. Singura diferență e că acum sunt în priză toată ziua, dar primesc și bani.

Când eram mică, îmi spuneau părinții că pot să fac ce vreau când o să fiu pe banii mei, acum că sunt, mi se pare că am așteptat cu entuziasm degeaba, pentru că nu vreau să fac nimic deosebit.  :))

Tu ce experiențe ai avut până acum cu joburile? 😀

*Poza de featured nu are nicio legătură cu articolul. E o poză de când eram în liceu peste care am dat căutând o poză cu mine, so why not?