Cum a ajuns Scorțișoară în casa noastră

Ieri s-au făcut șapte luni de când avem un iepuraș

2013

Alex se pregătea să dea bac-ul și stătea din ce în ce mai mult acasă în perioada în care încercam să-l conving că ar fi o idee extraordinară să aibă un hamster. Nu voia deloc. Îmi spunea că nu o să-l vrea părinții lui în casă, că nu știe cum să aibă grijă de el, că nu are timp…

Într-o zi de 13, l-am sunat și i-am zis că i-am cumpărat un hamster. I-am zis că e alb, prietenos, stă într-o cușcă colorată și se numește Sclipici.

– Ba nu mi-ai luat!
– Ba da, să vezi ce drăguț e!
– Dar ți-am zis că nu pot să am un hamster în casă!
– E foarte mic. Poate nu-l vede mama ta!
– Da, cum să nu! Cum arată?
– E mic, alb, drăgălaș!
– Cât de mic?

…..
– De fapt… Nu ți-am luat, glumeam!
– M-ai mințit? De ce m-ai mințit? De ce nu mi-ai luat?

Acesta a fost momentul în care Alex a început să-și dorească un hamster. Prin voia un hamster vreau să spun că mă întreba în fiecare zi dacă i-am cumpărat hamster. așa că două săptămâni mai târziu l-am sunat într-o dimineață și i-am zis să vină la pet shop să aleagă un hamster. Așa a apărut în viața noastră Sclipici, pe care l-a adorat toată familia.

2017

Din păcate hamsterii nu trăiesc prea mult, așa că anul trecut am luat altul, pe Săgețică. Săgețică (rasa Roborovski) nu seamănă deloc cu Sclipici (pitic rusesc), e mai mult cu hamster rebel. Nu se joacă cu noi și e prea rapid dacă vrem să-i dăm drumul din cușcă. Îl iubim și așa aiurit cum e, dar simțeam nevoia de un animal pe care să-l țin în mână, așa că într-o zi l-am sunat pe Alex și i-am zis că am cumpărat un iepuraș.

Ideea mi-a venit în timp ce eram la un eveniment în mall și am văzut o fetiță cu un iepuraș super prietenos în mână. Așa că i-am trimis o poză cu iepurașul fetiței și i-am zis:

– Eu vin acasă cu un iepuraș azi.
– De unde l-ai luat, bibi?
– Din mall.
– Nu te cred! Tu ai grijă de el!
– Ba daaa! L-am luat!
– Și Săgețică ce crezi că o să zică?
– Se va bucura sa aibă un frate. O să se iubească.
– Oricum. Să știi că tu ai grijă de el.

(Eu voiam de mult să mai luăm animăluțe și aveam în minte nume perfecte pentru un porcușor de guineea sau un arici, dar Alex nu mai voia să luăm, pentru că doar el avea grijă de Săgețică și nu mai voia responsabilități, de aici obsesia pentru „tu ai grijă de el”).

– Cum bibi? Tu nu îl iubești???
– Tu nu îl iubești pe Săgețică?
– Ba da, mereu te anunț când e timpul să i se facă curățenie.
– Nici vorbă, tu îi faci curat. Da ce naiba ți-a venit ție de ai luat un iepuraș? Eu nu te cred că ai cumpărat un iepuraș. Nu te crreeeeed. Pai și l-ai luat cu tine peste tot?
– Păi am stat pe scaun la eveniment.
– Eu tot nu te cred, bibi.
– De cee?
– Pai și unde îl ții? I-ai cumpărat și lesă?
– În cutie.
– Nu te cred, bbb. Mai dă-mi o poză cu micuțul, să te cred.

….

Mi-am dat seama că Alex deja a căutat pe internet tot ce se putea citi despre iepurași, că a căutat rasele ca să vadă care seamănă cu poza mea, cum se cresc, ce mănâncă, cât trăiesc. Tot. Îmi era clar că nu pot să mă întorc acasă fără un iepuraș.

M-am dus în Sun Plaza să caut un iepuraș, din păcate m-am decis să fac asta după ce făcusem o sesiune de cumpărături în Jumbo și mi-am dat seama că nu aveam suficienți bani să iau un prieten mic și blănos. Fetița la care am văzut iepurașul mi-a zis că a dat 60 de lei pe iepurașul ei, iar eu am încercat să fac imposibilul să am 60 de lei. Nu am reușit, așa că cel mai bun plan era să mă duc acasă cu urechiușe de iepure. În tot timpul ăsta, Alex îmi punea sute de întrebări și vedeam în mesajele lui cum s-a îndrăgostit de ceva ce nu există.

Cât eram în Jumbo, Ana mi-a dat 100 de motive pentru care nu ar trebui să-mi iau un iepuraș.

– Claudia, face caca de nu-ți imaginezi, miroase urât. Eu am avut iepure și l-am ținut în balcon. Și era groazniiiiic!!!

Am rezolvat repede problema asta și mi-am văzut de plan. Eu nu am balcon.

Alex aștepta la metrou (îl rugasem să vină cu niște teniși, pentru că mă bătuseră pantofii). Când a văzut că nu am un iepuraș în mână, pot să jur că am văzut în ochii lui toată tristețea din lume. Bineînțeles că m-a dojenit cu tristețe și m-a întrebat de ce l-am mințit. Zece minute mai târziu ne îndreptam amândoi spre Sun Plaza, pentru că așa cum bănuiam, ajunsese să-și dorească foarte mult un iepuraș.

L-am lăsat pe Alex să-l aleagă, după ce eu îi văzusem deja și mă îndrăgostisem de toți. A lins vitrina și părea să ne placă mult. Așa a apărut în viața noastră Scorțișoară.