Jumătatea din populația României a suspinat după el pe când era la Vocea României, iar după apariția în serialele românești Pariu cu viața și O nouă viață, ne-am convins că Liviu Teodorescu e un nume ce ne va sta mult timp pe buze.
Cariera lui a avut o ascensiune rapidă și tind să cred că nu numai datorită talentului, dar și flerului pe care l-a avut atunci când l-a ales pe Marius Moga ca antrenor. Ești piesă, Electronic Symphony, Așa e dragostea, Un loc în viața ta sau În brațele tale sunt doar câteva din melodiile ale căror versuri ne-au rămas în gând. Mai mult, pentru că e atât de înzestrat, uneori joacă și rol de compozitor.
L-am cunoscut pe Liviu la Summer Bike Fiesta și după ce am așteptat să facă poze cu toți fanii, l-am invitat să îmi spună câteva cuvinte pentru blog. E unul dintre interviurile mele preferate pentru că l-am simțit pe Liviu foarte sincer. Te invit să descoperi cum s-a născut pasiunea lui pentru muzică și care e rețeta ce l-a transformat într-un artist complet.
Cine e Liviu Teodorescu?
Eu, îmi pare bine! 😀 Sunt un băiat pasionat de muzică, dezordonat, dar ordonat, îndrăgostit, dar liber, liniștit, dar neliniștit.
Cum e Liviu când nu e pe scenă sau în atenția presei/a publicului?
Când sunt în “repaus”, mă pregătesc pentru activitățile pe care le-ai menționat în întrebare. Canto, sala, dans, studio. Și îmi place să citesc. Dacă nu practic nimic din ce am spus mai sus, înseamna că mă las în voia vieții 🙂
Cum s-a născut dragostea ta pentru muzică?
E paradoxal faptul că muzica e ceva ce mi-a fost impus de ai mei la o vârsta frageda. Abia ulterior i-am prins gustul, până când mi-am dat seama că nu pot trai fără ea. Trei ani de zile, până-n clasa a 12-a, am fost convins ca voi da la teatru. În ultimul minut, m-am răzgândit și am ales muzica.
Cât de dificil a fost drumul de la dorința ta de a avea succes în muzică și reușită?
E un drum superb. Nu e greu; greu e ceva ce nu îți place, ceva ce nu rezonează cu tine. Pot spune că am fost foarte norocos, pe măsura dorinței mele imense, pe care am alimentat-o tot timpul. Și cred că am profitat din plin de norocul meu, cred că l-am exploatat cum se cuvine.
Cum s-a schimbat viața ta de când ești în atenția publicului?
Muncesc mult mai mult decât înainte. Ceea ce înainte era doar o pasiune a devenit acum, pe lângă pasiunea care era, rațiunea mea de a trăi. Sunt artist, asta îmi ocupă tot timpul și tot spațiul gândirii. Și visele, și tot.
Care sunt cele mai frumoase experiențe pe care ți le-a adus statutul de persoană publică?
Concertele sunt cele mai frumoase experiențe. Îmi iubesc fanii și încerc să fiu un model demn de urmat. După concerte, aș pune momentul în care lansez o piesă. Satisfacția incredibilă pe care o am când vad că oamenii rezonează, comentează pozitiv/negativ. Am cântat recent la o nunta și mireasa a plâns pe Tot ce mi-a rămas. M-am întors cu spatele, simțeam că mă apucă și pe mine 😀 . După asta, aș pune momentul în care creez o piesa, satisfacția și mulțumirea date de faptul ca universul alege sa vorbească prin mine 🙂 .
Care e cea mai importantă lecție de viață pe care ”ți-a predat-o” celebritatea?
Nu lua nimic de-a gata. Prețuiește tot ce ai și vei fi prețuit. Fii ignorant și vei fi ignorat. 🙂
Popularitatea e un avantaj sau un dezavantaj atunci când vine vorba de viața de cuplu? Cum e Liviu în ipostaza de îndrăgostit, la fel de sensibil și romantic cum îl știm din versuri?
Nu e vorba de popularitate, e vorba de timp. Și nu de timpul fizic, ci de timpul interior pe care îl acorzi. Sunt tot felul de perioade, mai agitate, mai liniștite. Dacă nu ai pe cineva care să înțeleagă lucrurile astea, nu prea merge.
În viața reală sunt fix ca în muzica mea 😀
Crezi că faptul că imediat după Vocea României a urmat Pariu cu viața a fost un pas definitoriu pentru cariera ta?
Da, faptul că s-au legat atât de bine face parte din norocul de care vorbeam mai sus. Dar ca să se întâmple așa, am visat, am muncit și mi-am dorit enorm.
Care crezi că a fost cheia succesului tău?
Munca, pasiunea și norocul. Sună clișeic, dar vă dau în scris ca așa e 😀
Cât de importantă e relația cu publicul tău și cum păstrezi contactul cu fanii?
Cea mai importantă! Sunt activ pe facebook, acolo postez poze, răspund la comentarii și la mesaje, acolo mă găsiți!
Ce crezi că apreciază cel mai mult publicul la tine?
Faptul că sunt sincer. Când mă mir, mă mir, când râd, râd, când plâng, plâng. Îmi iubesc fanii enorm și sper că sentimentul e reciproc 🙂
Un sfat pentru cei ce vor să să se apuce de muzică.
Nu renunțați, încercați să faceți ceva pentru visul vostru și nu uitați că nimeni nu vă poate pune bariere. Nimeni în afară de voi! Capul sus și hai la treabă!
Noul tău single, “În brațele tale”, are mare succes. Crezi că s-au regăsit multe persoane în versurile piesei?
Comentariile și reacțiile bune de pe rețelele de socializare mă fac să cred că da, oamenii chiar s-au regăsit în piesă. Am văzut dedicații pe care și le-au adresat îndrăgostiții între ei, cu versuri din piesa sau cu linkul piesei atașat. E minunat să vezi asta.
Liviu Teodorescu în 3 cuvinte.
Nu, că după ziceți că mă laud :D. Glumesc. Perseverent… Ah, nu-mi plac întrebările astea 😀
Lansez provocarea de a răspunde la interviu către Lariss.