Habar nu aveam pe atunci că există Sfântul Alexandru. Aparent, nici măcar părinții lui nu știau că i-au pus nume de sfânt, pentru că nici ei nu ii spuseseră la mulți ani. Prima oară am crezut că glumește, dar el chiar era supărat  că i-au spus mulți oameni pe facebook la mulți ani, iar eu nu. Am făcut ce am facut și am primit îndurare, în cele din urmă.

2013

Anul următor am pretins toată ziua ca nu mai știu ce zi e. Stabilisem cu mult timp înainte că o să ne vedem în ziua aia, așa că așteptăm să merg la el și să îi duc cadoul, fără să-i fi spus la mulți ani. Bineînțeles ca iar s-a supărat înainte să îi pot arăta că nu am uitat. Noroc că aveam istoricul apelurilor în telefon care demonstra că vorbisem cu furnizorul cadoului dimineața devreme.

2014

Era în America și nu am putut să sărbătorim.

2015

Anul trecut nu s-a întâmplat nimic semnificativ, i-am dat cadoul și i-am urat de dimineață cele bune.

2016

Anul acesta, probabil că aș putea să particip la un concurs pentru cea mai bună prietenă din lume pentru ideea asta. A avut un cadou cu 3 nivele (nivele-știi, pentru că îi plac jocurile).

Nivel 1: I-am cumpărat toate dulciurile lui preferate. Absolut toate! Când le-a văzut le-a aruncat pe el de bucurie. Am avut grijă să nu cumva să iau ceva ce de fapt îmi plăcea mie, nu lui și asta a fost toată  distracția: să îi arăt ce bine îl cunosc.

Nivel 2: Am mers la  Mon Paris Restaurant & Lounge și a fost exact așa cum mi-aș fi dorit să mă simt la o cină romantică. Cum toată lumea „s-a înghesuit” pe terasa restaurantului pentru că puteau fuma ori pentru că era vremea frumoasă, am avut un spațiu doar al nostru. Muzica era minunată și mă simțeam ca într-un film vechi.

Am început cu niște bruschete, apoi Alex a luat paste Arrabiatta, iau eu o salată Caesar, dar  am profitat de faptul ca eram singuri și la un moment dat am schimbat farfuriile, deci amândoi am mâncat și paste, și salată. Tot timpul ne luăm chestii diferite ca să gustăm din amândouă. Nu face toată lumea asta?

Porțile au fost foarte mari, așa că nu am reușit sa le terminăm și ospătarul ne-a întrebat foarte îngrijorat dacă nu ne-a plăcut mâncarea. I-am spus foarte sincer că ne-a plăcut, dar era prea mult.  A urmat, firesc, desertul, unde a Alex a avut niște clătite care nu arătau ca niște clătite la început, iar eu o bucățică de tort Mon Paris. De data asta, nu ne-a mai întrebat dacă nu am mâncat tot pentru ca nu ne-a plăcut (cred ca și-a dat seama că suntem prea slăbuți pentru toată mâncarea din seara aia), ci care ne-a plăcut mai mult. Personalul de acolo mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Barmanul avea o mustață foarte haioasă și atent aranjată în stil franțuzesc, iar ospătarul a știut să se facă plăcut toată seara.

De la restaurant, care e pe undeva pe la Piața Romana, am făcut o plimbare romantică până la metrou sau cât de romantic poate să fie să mergi pe jos cu o fată pe tocuri (mici, ce-i drept, dar incomode) care te roagă constant să încetinești ritmul. Oricum, scopul meu a fost atins, iar Alex s-a bucurat de cadou. 😀

Nivel 3: ultimul cadou l-a primit în ziua următoare. Alex are mai nou o pasiune pentru cactuși, așa că după ce m-am plimbat toată ziua prin magazin să întreb dacă au tricouri cu cactuși, am zis că o să îi fac eu. Am decupat toți cactușii pe care îi folosește el pe facebook mesenger și i-am pus într-un colaj drăguț. Nota bene: i-am luat un tricou simplu de la H & M, pentru că am luat o dată tricoul de la magazinul de personalizare, dar au materialul prost.  Alex a fost super uimit de cadou, mai ales că nu se aștepta să mai primească ceva. 😀

A fost probabil cea mai drăguță zi de Sfântul Alexandru de până acum și Alex s-a bucurat foarte mult. El zice că e doar o zi de nume și că nu trebuie să mă agit foarte mult, dar m-am super distrat pregătind pentru el 3 lucruri despre care știam că îi plac. Până la urmă, asta a fost toată ideea: cele mai potrivite cadouri sunt cele făcute din inimă și super personalizate. 

 Foto featured: shutterstock.com