Pentru prima oară, mi-am ales dintre cadourile oferite anul acesta un preferat, iar când spun asta mă refer dincolo de cadou la experiența pe care mi-a oferit-o.
Am fost invitată și sprijinită de Vodafone să dăruiesc bucurie. Regulile erau următoarele: persoana respectivă nu trebuia să facă parte din familie ori din cercul apropiat de prieteni, dar și să nu fie caz social. Inspirația a plecat de la acest spot (nu este singurul-1, 2, 3-, dar este primul pe care l-am văzut).