Nu știu dacă de vină este temperatura de afară, ori dacă am intrat în depresie cum intră urșii-n hibernare, dar de ceva vreme simt că e ceva în neregulă cu mine.

Aș fi vrut să zic profesional vorbind, căci de personal se ocupă Alex și Vera să mă facă să zâmbesc. Dar nu știu despre cât profesional poate fi vorba aici, ci mai degrabă ține tot de personal, cumva de dezvoltarea mea. Dezvoltare personală…și profesională. Încerc să zic că nu am probleme cu oamenii din jurul meu, deci nu vă panicați.

Eu nu sunt genul de persoană care crede că 2015 a fost un an minunat și se roagă de 2016 să fie la fel, ci sunt sigură că eu mi-am făcut un 2015 minunat și că pot să-l fac pe 2016 la fel. Problema e că fix în momentul ăsta nu știu cum… Ba nu, nu știu când.

Am 3 idei super drăguțe de făcut anul acesta, problema e că pentru fiecare am nevoie de o anumită stare ca să le încep.

Îmi amintesc că anul trecut în perioada asta aveam deja o pagină goală de wordpress ce avea ca titlu Claudia Predoană, dar nimic altceva care să-mi poarte amprenta. Știam că vreau blogul, dar nu îndrăzneam să mă apuc de el. Simțeam că dacă încep, nu vreau să dau înapoi. Și mi-a luat ceva și atunci să intru în stare: din ianuarie (dacă nu iau în calcul că voiam blog din octombrie) până în martie.

Parcă îmi dau replică singură:

-Sunt tristă.

-Dar și fericită.

-Da, dar nu așa fericită cum vreau.

-Trebuie doar să încep asta și asta și asta.

-Da, dar nu pot acum.

Mi-e dor de #100happydays, mi-e dor de lucruri care să mă țină ocupată și entuziasmată și mi-e dor de lucruri pe care le scriu undeva și le aștept, știind exact când vin.

Am văzut săptămâna trecută la Ariel acest video, de unde am aflat ce înseamnă pentru el un moment cârlig (pe la 4:30 începe explicația) și mi-am dat seama că de asta am și eu nevoie, dar abia azi mi-am intrat în stare ca să scriu aici.

E probabil cel mai ciudat articol pe care-l scriu. Știu cum să fiu fericită, dar nu știu de când să încep…

Înțelege cineva ce zic aici? Poate totuși e doar perioada asta a anului și știi și tu cum e.

PS: Sesiunea nu e nici moment cârlig, dar parcă nici motivul pentru care nu sunt cum cred că ar trebui să fiu (pentru colegii mei de la drept).