Ador să mă uit la străini. Și oricât de mult îmi displace să merg singură sau să fiu singură, în astfel de momente stau și mă uit la cei din jur. Cel mai mult îmi place să fac asta în metrou și e chiar și mai interesant atunci când pot să ascult ce spun ceilalți. Atunci trebuie să-mi aleg. Fie privesc, fie ascult. Ar putea părea dubios să mă holbez la cineva încercând să-mi dau seama ce spune.

Și stau, mă uit, ascult și mă întreb. Oare cum arată mama lui, oare ce îl așteaptă acasă, cum arată casa lui, are animale, are o soră mai mică, e cea mai bună din clasă sau e prea timidă? Cineva i-a spus astăzi ceva frumos sau are nevoie de o îmbrățișare?

Și îmi imaginez.

Apoi mă întreb dacă totuși străinii există sau sunt doar figurație în filmul nostru.